Pentru o faptă bună nu este necesar un motiv sau un timp anume

V-aţi întrebat vreodată cât aţi putea dărui aproapelui din dragostea voastră, din timpul propriu sau din puţinii bănuţi pe care îi aveţi? V-aţi gândit vreodată câţi oameni aţi putea face puţin mai fericiti printr-un cuvânt, o îmbrăţişare, prin faptul că aţi rămas alături atunci, când toţi i-au păsit?

Întâmplarea cu icoana

Întotdeauna m-am considerat o bună creștină. La biserică merg, posturile le respect, pravila de rugăciune mi-o fac, citesc Evanghelia în fiecare seară …

Cu cât mai mult meditam la propria tărie în credinţă şi evlavie, tot mai des îmi puneam întrebările: oare cum de apostolii nu l-au apărat pe Hristos, dar s-au împrăştiat care şi încotro ..? Cum a putut Petru să se lepede de El de trei ori? Cum locuitorii Ierusalimului au fost capabili să exclame: „Răstignește-L!” Și mi se părea că iată eu cu siguranță aş fi rezistat la toate aceste încercări, nu m-aş fi dezis de Hristos, nu m-aş fi ruşinat de credinţa mea … Aşa îmi părea mie.

Infidelitatea – iertăm sau ne despărţim?

În ultimile zile am tot meditat la faptul de ce oare reacţionez atât de emoţional la cazurile infidelităţii conjugale, aproape la fel, ca atunci când aflu despre cazurile de abuz asupra copiiilor, căci am copilărit într-o familie, unde nu au existat nici asemenea tr[dări şi nici cruzime faţă de  copiii.

Nu pot găsi  o explicaţie mai bună decât cea,  că şi singur sunt tată şi port responsabilitate pentru soţia şi copiii mei. Pentru fiecare dintre ei mi-aş da viaţa fără a ezita măcar, zi de zi luptând să fiu vrednic de ei.

Cine este aproapele meu?

Venim pe lume buni, frumoşi şi plini de dragoste. Doar că unii reuşesc să păstreze aceste calităţi pentru toată viaţa, iar alţii treptat le pierd, cedând împrejurărilor şi încercărilor prin care sunt nevoiţi să treacă…

Uneori când îmi este greu, când nu mai simt că am suficiente puteri pentru a-mi accepta propria viaţă aşa cum este, Dumnezeu îmi oferă daruri minunate, posibilitatea de a cunoaşte persoane, care deşi de mult nu mai sunt copii, păstrează acea bunătate cu care au venit în lume.

Mitropolitul Antonie de Suroj şi şoarecii

Într-o perioadă, când locuiam cu mama şi bunica, în apartamentul nostru au apărut şoareci, iniţail era unul sau doi, ca apoi să apară o mulţime. Ei se plimbau nestingherit prin apartament, iar noi nu ştiam ce să facem.

Nu am vrut să folosim capcane, deoacrece ne era milă de ei. Şi atunci mi-am amintit că în molitvenic există o rugăciune/îndemânare a unuia dintre sfinţi către animalele sălbatice. Ea începe cu leii, tigrii, și se termină cu ploșnițe. M-am decis că ar fi cazul să o încerc şi eu. M-am aşezat pe pat, în fața căminului, am luat cartea și i-am spus acestui sfânt: "Nu prea cred că această ideie are sorţi de izbândă, dar din moment ce tu ai scris-o, atunci la sigur ai crezut în ea. Voi spune cuvintele tale şi poate şi şoarecele va crede, iar tu roagă-te pentru că să-mi reuşească."

Am început să citesc. De mine s-a apropiat un şoarece şi s-a aşezat în faţa mea. L-am însemnat cu semnul crucii şi i-am spus: "Stai aşa și ascultă!" - şi am citit rugăciunea. Când am finisat, am însemnat din nou şoarece cu semnul crucii Atunci când am finisat, am însemnat din nou şoarecele cu semnul crucii şi i-am spus: "Acum du-te și spune-le şi celorlaţi."

Din acea seară nu am mai avut şoareci în apartamentul nostru!

Din amintirile mitropolitului Antonie de Suroj

traducere şi adaptare Natalia Lozan 

Ce vor spune oamenii?

Primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la Dumnezeu nu o căutaţi (Ioan 5, 44).

Majoritatea oamenilor îşi doresc să pară buni şi demni în ochii altora, îşi doresc ca ceilalţi să aibă o părere bună despre ei, caută aprecierea şi respectul celor din jur. Însă foarte puţini îşi fac griji şi pentru faptul cum apreciază Dumnezeu faptele lor, ceea ce e în sufletul lor.