Cuvânt despre fericirea femeii
"Nu există în lume fericire", — scria un renumit poet rus.
"Fericirea — ce e ea? Aceeaşi pasăre, dacă o laşi din mâni — nu o mai
prinzi!", după poet se îndoieşte şi autorul altor versuri. Cu adevărat,
cât de iluzorie şi fragilă e fericirea pământească. Şi cât de greu ne-ar
fi să relatăm despre toate cele necesare pentru ca omul să se simtă
fericit. E mai uşor de spus fără ce anume fericirea este imposibilă. Mai
ales în cazul fericirii femeii.
Doar cu vârsta se poate de apreciat fericirea la adevărata ei valoare. O
bomboană îl poate face pe copil să uite de lacrimi. Fericirea adusă de o
bomboană poate fi atât se mare numai în copilărie, doar nu în zădar "a
unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor" (Matei 19,14). Pentru un
bătrân tot nu sunt necesare imense daruri: un sunet de la copii şi rude,
o simplă compătimire, o sinceră interesare de problemele şi sănătatea
sa — şi el deja e liniştit, iar liniştea pentru bătrâneţe e deja o parte
din fericire. Între copilărie şi bătrâneţe există o cale lungă a
vieţii, timpul cu cele mai mari cerinţe şi cu cele mai multe dorinţe
neîndeplinite. Şi aici fericirea deja capătă trăsături specifice pentru
bărbaţi şi pentru femei.
Ce gânduri vă apar de la cuvintele „ fericirea femeii?”. Probabil nu
un diplom strălucit şi o carieră de succes. Şi nici chiar un dulap plin
de haine la ultima modă... Poate să fie ferictă femeia care nu iubeşte
şi nu este iubită?
Femeia este o fiinţă dependentă de partea bărbătească, indeferent de
îşi doreşte acest lucru sau ba, după cuvântul Domnului — Atrasă vei fi
către bărbatul tău şi el te va stăpâni (Facerea 3,16). Timpul nostru
încearcă să puie sub semnul întrebării acestea. Deja în anul 1893
psihologul А. Кrepaţ scria: "Studiile superioare şi independenţa îi dau
femeii posibilitatea de a căuta şi găsi propria fericire indiferent de
prezenţa unui bărbat în viaţa ei." Şi emanciparea şi-a adus aportul său
— a despărţit-o de cele veşnice trei «К»: Kinder, Küchе, Кirchе, dar
şi de fapt de la propriul soţ. Dar oare a făcut-o pe femeie mai
fericită?
Există multe femei, care nu-şi doresc o familie proprie, care toate
forţele le îndreaptă spre a se realiza în careva domenii. Devenind
libere şi independente, totuşi adesea suspină de la frământările şi
golul interior, căci foarte mult şi-ar dori să fie ascultate de cineva
apropiat. Că toate câte le adună în suflet să le poată împărtăşi şi
împărţi cu cineva. Dar acasă e doar un pisoi, o linişte şi aceşti patru
pereţi... Căile pot fi diferite, dar oricum rezultatul e acelaşi şi cât
de paradoxal nu ar părea, dar cu cât mai dezvoltată şi creativă nu ar fi
femeia, cu atât devine pentru ea mai clar , că plinătatea fericirii o
poate obţine, doar formând o familie.
Priviţi tabloul lui Leonardo da Vinci „Madona Litta”. El ne surprinde
prin liniştea şi concetrarea acestei mame asupra copilaşului. Copilul
nu-şi doreşte de la mama sa nici o perfecţiune deosebită, nici o
superioritate în ceva anume faţă de alţii. El îşi doreşte doar
compasiune şi protecţie. Să-i fie mama alături — e totul ce-şi doreşte.
Nici o instituţie a învăţământului şi educaţiei nu poate să înlocuiască
pentru el, omul, pe pieptul căruia poţi plânge şi la cinci şi la
cincizeci de ani.
Orice persoană remarcabilă a fost influenţată mult de familia sa şi
cu atât mai mult de propria mamă. Această minune se naşte prin
dragostea sa, atenţia cu care este înconjurat copilul. În educaţia
copiilor rolul femeii-mame nu poate fi înlocuit prin nimic. Aşa cum nu
poate înlocuită şi o soţie bună. Un renumit scriitor spunea: „Fără femei
medici, avocaţi, savanţi, societatea se va putea dezvolta, dar fără
mame, ajutoare şi susţinătoare, prietene şi femei care ştiu să aprecieze
toate trăsăturile bune existente în bărbat, şi să-l susţină la tot ce
este bun, ar fi foarte greu de trăit”. Anume aptitudinile femeii de a
„înţelege” — iată ce caută şi apreciază bărbatul. Cât trebuie să
muncească sufletul că să-l înţeleagă pe altul ?! Minunat este formată
familia – nimic mai bun pentru perfecţiunea relaţiilor între persoane nu
a fost inventat.
Nimeni nu spune că viaţa cotidiană a unei femei e plină doar de
zâmbetele fericite a copiilor. Şi chair aş spune că e mult mai uşor să
mergi la serviciu, său să-ţi deschizi propria afacere. Şi nu importă
care e motivul — lipsa mijloacelor pentru existenţă sau ambiţiile
proprii — rezultatul e mereu vizibil, el poate fi apreciat de şef,
subalterni sau de întreaga omenire. Iar munca mamei e o muncă fără de
sfârşit şi fără de schimbări, o muncă ascunsă de restul lumii şi care
din păcate nu prea este apreciată. Cum a observat o ziaristă, dacă
femeia este mereu ocupată cu treburile familiei, îşi creşte copilaşii,
de dimineaţă şi până-n noapte, este încadrată în aceste griji, despre
ea se spune că „stă acasă”. În scimb despre o femeie care stă cele opt
ore într-un oficiu confortabil şi adesea este ocupată doar cu jocurile
de la calculator se spune că „ea munceşte”...
Da, munca de a fi femeie şi mamă în societea de azi nu este
aplaudată: nici statul, nici societatea nu-l va „aprecia” , sau
„recompensa”. Dar e oare atât de necesar? Voi vorbi de la persoana
întâi. Am avut şi o carieră de succes şi o satisfacţie de la propria
afacere, şi plăceri, şi bani, şi aplauze. Am facut înconjorul la
jumătate de planetă, dar fericirea de femeie nu am găsit-o. Căsătoria
mi-a schimbat întreaga viaţă. Acum eu sunt centrul unui micuţ univers,
poate chiar un soare, fără de care nu numai se poate simţi foamea (şi nu
doar cea trupească), dar şi frigul pentru toţi cei mici şi mari din
casă. Sunt convinsă că femeia respiră şi se hrăneşte cu dragoste. Pentru
ea posibilitate de a fi mamă şi soţie îi desoperă adevărata fericire,
cea de a iubi. Dar dacă femeia este talentată şi calităţile ei îi permit
să contribue şi în alte domenii, atunci cu o aşa o mamă se va mândri
toată familia şi nimeni nu se va simţi neglijat.
Dumnezeu i-a spus femeii : „Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te
va stăpâni”. Au devenit aceste cuvinte pedeapsă sau binecuvântare
pentru femeie ? Părerea mea este că depinde de fiecare dintre noi. Şi
cred : că fericirea femeii e imposibilă fără posibilitatea ca din toată
inima să-I răspunzi Creatotorului Tău :
„Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale!”
Traducere Natalia Lozan
Articol apărut în original pe siteul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu