Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

 Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indefenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat.

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos.  

Vă ofer traducerea din limba rusă.

 Nu-i iubim pe cei de alături, nu-L iubim nici pe Hristos....

 Omul are nevoie de intimitate. Şi de multe ori este cu adevărat o problemă. Printre noi sunt mulți oameni care nu au nicicând posibilitatea să rămână singuri, singuri cu ei şi singuri cu Dumnezeu. Acasă mereu eşti înconjurat de familie, la locul de muncă ai colegi, în transport – o altă muţime de oameni. Ale tale sunt doar acele cinci minute de la casă - la stație.

Uneori anume această posibilitate de a rămâne singur cu gândurile sale o caută omul în Biserică, iniţial pentru e se desluşi macar pe sine şi apoi deja pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Mai grav e că intimitatea pe care o căutăm devine mai importantă decât orice altceva, și mai grav  - mai importantă decât alţi oameni, iar oameni prezenţi în biserică prezentând pentru noi o piedică.

Mamelor, nu mai ucideti ingeri!

În societatea secularizată de azi, aflată în diverse crize economice şi financiare, dar mai cu seamă una spirituală, în care familia creştină se confruntă tot mai des  cu grave probleme, apărarea, promovarea şi consolidarea instituţiei sacre a familiei pe baza temeliei valorilor evanghelice veşnice, trebuie să fie o preocupare permanentă a Bisericii şi a societăţii întregi.

Astăzi în timpurile sărăciei şi nesiguranţei, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ocrotească copiii, iar pe toţi părinţii să-i rugăm nu doar să mediteze o singură dată, dar nici să nu permită gândului de a nu primi acest sfânt dar al lui Dumnezeu.

Legea bumerangului duhovnicesc

Viața noastră constă dintr-o multitudine de fapte, bune și rele. Vei face bine pentru El, şi El nu va trece pe alături. Vei face un rău, chiar dacă va rămâne necunoscut, răul ţi se va întoarce. Eu o numesc "legea bumerangului."

Iar ura față de copil – e un sentiment satanic.

Soția unuia dintre cunoscuţii mei, o femeie demnă de încredere, mi-a relatat următoarea istorie. După ce ea și soțul ei s-au căsătorit, ei au trăit 11 ani, fără a avea copii. Numai la cine nu au apelat. Cu fiziologia e totul bine, histologia – la fel, patologii nu sunt, dar nici copiii nu sunt.

 Formula dragostei - ne dorim să iubim sau doar să fim iubiţi?

Rar scriitor, poet sau filozof care nu a dat definiţia dragostei. Printre formulările, care încep cu "Dragostea - este ..." există şi nu puţine cuvinte subtile şi spirituale. Şi totuşi, cele mai înţelepte cuvinte despre dragoste au fost spuse de călugări, cei care îl cunosc pe Dumnezeu, care însuşi este dragoste. Din adâncimea experienţei spirituale a sfinţilor, şi din interiorul vieţii de familie "reuşite", este la fel de clar, că dragostea este în primul rând smerenie.

Conflicte, certuri, insulte, reproşuri fără de sfârşit ... De ce fără de ele nu pot exista relaţiile dintre oameni, care de parcă se iubesc unul pe altul? De ce uneori de parcă pare imposibilă convieţuirea a două persoane pe aceeaşi planetă? Chiar şi pentru acei, care au jurat să fie împreună la bine şi la rău, în bogăţie şi în sărăcie, în toate greutăţile pe care le vor întâmpina în viaţă ... Sunt oare atât de diferiţi - un bărbat şi o femeie?

Şi dacă Sf. Augustin a numit căsătoria paradisul pe pământ, atunci de ce este atât de dificil să desluşeşti indicatoarele care conduc la acest "paradis"?

Să fii sau să ai?

A fi sau nu a fi? – se întreabă personajul lui Shakespeare. Mi-aş lua îndrăzneala să vă spun că până la această întrebare trebuie să mai creştem. Adesea stopăndu-ne la una mult mai provocătoare – a fi sau a avea ? A poseda şi a fi sunt două viziuni fundamentale asupra lumii şi asupra modului de existenţă.

Corelarea omului cu una dintre aceste categorii, îi determină gândurile, sentimentele şi comportamentul, iar în final chiar şi destinul.
Hotărând să-şi construiască paradisul pe pământ, omenirea a ales "a avea." Raiul pe pământ şi acum pentru mulţi este întruchiparea unui loc plin de diverse bunătăţi, asemenea unei ilustrare a broşurilor sectare. Dar în Împărăţia Cerurilor este important - de a fi, şi Dumnezeul nostru este Cel, Care este.

O dată să te hotărăşti...

Greutatea înfăptuirii unei alegeri, o ştie şi a simţit-o fiecare. Vă amintiţi despre măgărul lui Buridan? Istoria măgăruşului sleit de foame, care din două grămezi de fân egale ca mărime şi distanţă de la el, nu a putut alege nici una. Astfel, sărmanul a murit de foame, nefiind în stare să ia o decizie. E absurd? Probabil, dar numai la prima vedere. Fiecare dintre noi cel puţin o dată-n viaţă a fost pus în faţa unei situaţii insuportabile de a alege -"sau ... sau ... ".

Totuşi nu orice alternativă presupune şi existenţa unei alegeri. Dacă măgăruşul nostru mergea pe un drum pustiu, pe care ar fi dat de o singură grămadă de fân, el la sigur ar fi ales să-l mănânce. Mai precis, nici nu ar fi ales, ci pur şi simplu şi-ar fi potolit foamea. În acest caz nu ar fi existat nici o frâmântare din partea lui. Mâncând fânul, măgăruşul la nimic nu renunţă, şi nu face nici un sacrificiu. Situaţia devine alarmantă, în cazul în care stăpânul pune în faţa animalului două grămezi la fel de atractive de fân.