O dată să te hotărăşti...

Greutatea înfăptuirii unei alegeri, o ştie şi a simţit-o fiecare. Vă amintiţi despre măgărul lui Buridan? Istoria măgăruşului sleit de foame, care din două grămezi de fân egale ca mărime şi distanţă de la el, nu a putut alege nici una. Astfel, sărmanul a murit de foame, nefiind în stare să ia o decizie. E absurd? Probabil, dar numai la prima vedere. Fiecare dintre noi cel puţin o dată-n viaţă a fost pus în faţa unei situaţii insuportabile de a alege -"sau ... sau ... ".

Totuşi nu orice alternativă presupune şi existenţa unei alegeri. Dacă măgăruşul nostru mergea pe un drum pustiu, pe care ar fi dat de o singură grămadă de fân, el la sigur ar fi ales să-l mănânce. Mai precis, nici nu ar fi ales, ci pur şi simplu şi-ar fi potolit foamea. În acest caz nu ar fi existat nici o frâmântare din partea lui. Mâncând fânul, măgăruşul la nimic nu renunţă, şi nu face nici un sacrificiu. Situaţia devine alarmantă, în cazul în care stăpânul pune în faţa animalului două grămezi la fel de atractive de fân.

Dar nu prea se întâmplă în viaţă aşa, toate şi deodată. Ba pe un taler al cântarului imaginar se adaugă nişte argumente, ba pe altul. Şi aşa ar vrea, dar şi de celelate nu vrea să se priveze.

Uneori în situaţia în care povara alegerii e prea grea, noi preferăm să nu alegem nimic, sau să cedăm responsabilitatea pentru alegerea noastră altora. Mereu având şi o scuză: mama mea (prietenul, soţul ) spune că e mai bine să procedez aşa. Şi ca o variantă de alternativă, - mai alegem că totul se va rezolva de la sine cu timpul.
Din păcate (deşi noi suntem convinşi că din fericire) uneori cu adevărat lucrurile se rezolvă de la sine. Viaţa le-a pus pe toate la locul lor – credem noi. Dar apoi când vine momentul pentru a răspunde pentru consecinţele alegerii, pe care nu am îndrăznit să o facem, lăsându-le pe toate în voia sorţii, începem să ne plângem de milă şi autocompasiune.

Omul mereu face o alegere, chiar şi în momentul când nu alege nici o oportunitate. Alegând să nu luăm o decizie, uitâm că singuri trebuie să ne făurim propria viaţă.
Pentru ortodocşi, mai există şi o altă tentanţie periculoasă - de a le lăsa toate " în voia lui Dumnezeu." Dar adesea noi alegem să le lăsăm pe toate în voia Domnului, nu de atât că avem o credinţă mare în pronia dumnezeiască, ci din propria laşitate şi refuzul de a ne asuma responsabilitatea pentru propriile decizii.
Dacă să revenim la tânărul şi hătărârea sa, atunci temandu-se să ia propria decizie, el îşi poate spune: "Domnul le va rândui pe toate ". Dar se întâmplă că după o săptămână postul vacant este ocupat de o altă persoană, iar în echipa proprie sunt prevăzute reduceri de personal. Şi aici ce face eroul nostru, începe să cârtească şi să se plângă: "De ce se întâmplă toate aceste nedreptăţi ? ! Mereu nu am noroc în viaţă ". Se pare că a şi uitat că propria alegere a abandonat-o în voia Domnului. Şi de fapt cârtirea sa acum e împotriva voii lui Dumnezeu. Gândindu-se, că L-a lăsat pe Dumnezeu să acţioneze, el de fapt nu a fost în stare singur să ia o decizie, ascuzându-se după un aspect spiritual.

Chiar dacă le lăsăm pe toate în voia lui Dumnezeu, să nu uităm şi de responsabilitatea personală, de care nu suntem privaţi. Şi în aşa caz, noi nu ar trebui să ne plângem că Dumnezeu ne-a nedreptăşit, dacă rezultatul nu a fost conform aşteptărilor noastre. Este foarte important să putem distinge, când cu adevărat avem încredere în voia lui Dumnezeu - şi, când ne justificăm laşitatea noastră printr-o evlavie externă.

Dumnezeu este cel mai bun învăţător. Lecţiile sale se bazează pe cunoşterea capacităţilor noastre, dezvoltarea şi "spaţiul" liber al sufletelor noastre. În viaţă, trebuie să ne învăţăm şi să alegem. La început, între două prăjituri la fel de atrăgătoare, apoi între două oferte la fel de atractive, şi mai târziu - între dorinţă şi datorie, între "raiul pământesc," şi propria conştiinţă ... Fără a ne învaţă să ne determinăm în cele simple, este absurd să credem că Dumnezeu ne va trimite încercări adevărate şi ca recompensă daruri de preţ.

Un filosof spunea, că dacă noi nu facem conştient alegerea necesară, apoi pentru noi o va face partea întunecată (păcătoasă ) a firii noastre. Uneori, Dumnezeu se aşteaptă de la noi la noi la smerenie şi răbdare, iar uneori vrea să dăm dovadă de curaj şi hotărâre. Un exemplul foarte vorbitor în acest sens sunt cazurile martirilor din perioada sovietică. Doar foarte mulţi oameni au suferit pentru credinţă, dar totuşi nu şi s-au comportat la fel în timpul chinurilor suferite. Cât de important era să pronunţi ferm şi clar numele lui Hristos, „pierzându-ţi sufletul " pentru această lume. Dacă, totuşi, nu era la bază o alegere curajoasă şi lipsită de nehotărâre, păcătoşenia şi frica îţi puteau uşor distruge sufletul.

Încercarea de a încheia o înţelegere cu propria conştiinţă nicicând nu poate aduce pace şi linişte în suflet şi cu atât mai mult roade bune. Să te hotărăşti trebuie o dată şi apoi să nu mai priveşti înapoi, căci altfel şi pe tine te vei pierde şi pe Dumnezeu îl vei trăda.
Prin diversele alegeri care le facem, mereu putem înţelege şi care este esenţa noastră adevărată. Şi chiar dacă după părerea noastră am făcut o alegere greşită, ea oricum reprezintă un pas înainte, deorece ne indică o dată în plus care sunt neajunsurile şi unde ducem lipsă de o luptă duhovnicească adevărată.

Atunci când alegem, este important să ne gândim şi la ce se aşteaptă Dumnezeu de la noi. Iar vocea sa poate fi auzită doar în linişte şi tăcere – în tăcere e greu să închei o înţegere cu propria conştiinţă, şi nu te pot influenţa sfaturile şi părerile celor din jur.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe fiecare cu darul de a înţelege când Dumnezeu se aşteaptă de la noi la răbdare şi smerenie, şi când la fermitate şi curaj de a alege. Să alegem, dar nu doar "să înţelegem totul", rămânând în continuare fără de nici o mişcare.

În orice caz, cum să ne construim propria viaţa - e doar decizia noastră.

Natalia Lozan