Care e rostul...

 Uneori auzim de la oameni, mai ales în situaţii dificile : «Ei, nu mai are nici un rost rugăciunea mea,... nimic nu mai ajută!»... dar cred că nu ar trebui să ne grăbim cu aşa judecăţi! «Despre rostul» credinţei, rugăciunei, postului, a faptelor bune noi nu ar trebui să judecăm după rezulatele imediate şi aparente. Scopul tuturor eforturilor – e viaţa veşnică întru Hristos, mântuirea noastră şi a apropiaţilor noştri, dar acestea se întâmplă nu deodată şi nu în dependenţă de dorinţele noastre, dar doar după voia lui Dumnezeu şi pe parcursul întregii vieţi pămâteşti, iar uneori chiar şi după ea. «Rostul» e în atragerea harului dumnezeiesc, dar cum anume va acţiona şi în ce termeni este deja mai presus de înţelegerea noastră.

De aceea să facem fapte bune anume în numele Domnului, fără aşteptarea unui rezultat imediat, dar toate lăsându-le în mâinile lui Dumnezeu. În aceasta şi se manifestă adevărata credinţă, speranţă şi nădejde... Iar pe acel cu credinţă şi nădejde în El, Dumnezeu nu-l va părăsi!

* * *

Un om bun mi-a relatat următoarea istorie.În timpurile sovietice locuia în oraşul nostru o familie. Soţia era o femeie credincioasă şi cu frică de Dumnezeu, soţul – un ateist convins, un activist al partidului, deşi şi el cândva botezat. Necătând la diferenţele de păreri şi idei despre viaţă, trăiau într-o pace şi înţelegere bună, fără de a încerca insistent să-şi schimbe partenerul. Dar faptul că acest bărbat era un activist de partid, îl făcea "activist" şi la numeroasele evenimente, unde din abundenţă se consuma băutura.

Cu timpul dependenţa de alcool s-a transformat într-o adevărată patimă. Şi-a pierdut serviciul, iar mai apoi şi mai grav, a început a dispărea de acasă, se tăvălea beat pe străzi, dar şi aşa soţia nu l-a părăsit. Se ruga cu durere pentru el, îl căuta pe la gunoişte, îl aducea acasă şi îl aducea într-o stare omenească, îl interna la spitale, îl îngrijea cât putea. Iar el se întorcea de la spital acasă ... şi toate reluau de la început. Printr-un cuvânt acea suferinţă a noastră rusească obişnuită. Şi aşa a contiunuat ani la rând...

Dar iată după o nouă cădere în această grea patimă, când soţul deja a ajuns la o stare de degradare completă, ea l-a găsit nu doar în ulmul stadiul al alcoolismului, dar şi în ultimul stadiu de cancer pulmonar. La spital nu a mai fost primit, şi l-au lăsat să moară acasă. Şi cu adevărat el se stingea văzând cu ochii. Şi iată într-o dimineaţă îşi cheamă soţia şi îi spune (vă aduc aminte că cazul a avut loc pe timpul dominării ideologii comuniste): «Spune-mi, dacă uite am dus o viaţă atât de netrebnică şi întinată de păcate. Aş putea şi eu să vorbesc cu un părinte?»

Ar trebui oare să menţionez ce bucurie a simţit soţia sa la aceste cuvinte! Ea a cheamat un preot, care l-a mărturisit şi împărtăşit pe bolnav, şi atunci când soţii au rămas singuri soţia l-a întrebat : «Cum oare ai hotărât să chemi un preot?» Şi el i-a răspuns:– Ştii, eu am meditat mult... Doar de câţi ani te chinui cu beţiile mele, cu viaţa mea groaznică şi netrebnică... Eu doar tot înţeleg ... şi că eşti o femeie atât de slabă şi gingaşă... şi cum ai suportat toate acestea, fără să mă urăşti, fără a mă blastama pentru faptele mele, cum de nu m-ai părăsit cum fac multe alte femei. Ţii minte te-am întrebat odată despre toate aceste lucruri şi tu mi-ai răspuns: «Dumnezeu îmi dă puteri». Dumnezeu ţi-a dat... Şi iată privindu-te şi aducându-mi aminte de viaţa mea eu am înţeles, că cu adevărat toată grozăvia din viaţa ta nu ai fi în stare să o suporţi singură , de aceea şi am înţeles – Dumnezeu există! Şi mie, unui beţivan, mi-a apărut dorinţa să-mi termin măcar viaţa treaz, împăcat cu Dumnezeu şi cu oamenii. De la Dumnezeu deja mi-am cerut iartare şi acum vreau să o fac şi faţă de tine. Iartă-mă în numele Domnului pentru toată durerea din viaţa ta pe care ţi-am adus-o eu ! 

Şi peste puţine zile omul s-a stins creştineşte din viaţă.

* * *

Acestă istorie ne e deloc una unicală. Şi mai înainte am auzit istorii asemănătoare. Doar că am vrut să-mI aduc aminte mie şi poate încă cuiva că, nu există rugăciuni, post şi fapte bune fără rost.... Toate acestea mai devreme sau mai târziu vor aduce roade binecuvântate. Numai că unde şi când – despre aceasta ştie doar Dumnezeu, şi haideţi să avem încredere desăvârşită în El.

Traducere Natalia Lozan

  Articol apărut în original pe siteul

www.pravoslavie.ru