De ce Dumnezeu întârzie să ne îndeplinească rugăciunile?
«Pentru cel credincios toate sunt posibile», — a spus chiar însuşi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Şi a mai zis: «Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.» Pentru cei care desopră Evanghelia, s-ar putea crea impresia, că pentru cel credincios e posibil orice şi-ar dori. Trebuie să muţi un munte — roagă-te cu credinţă şi muntele se va mişca. Ai nevoie de un loc de muncă — roagă-te şi neapărat vei prmi oferta pe care o aştepţi. Îţi doreşti tămăduirea unei boli chinuitoare —numai roagă-te... Totuşi nu prea des sunt mişcaţi minţii — există doar câteva cazuri în vieţile sfinţilor. Şi rugăciunile noastre nu mereu şe îndeplinesc ...
De ce se întâmplă aşa ? Oare Mântuitorul ne-a minţit? Sau nu dăm dovadă de credinţă adevărată?
O regulă pentru lectura Sfintei Scripturi este ca fragmentele neclare sau care ar putea fi divers înţelese să fie tâlcuite în contextul întregii Scripturi. Dacă este greu de înţeles de ce nu se îndeplinesc toate rugăciunile noastre, ar fi cazul să ne aducem aminte de cuvintele Apostolului Iacov : Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. (Iacov. 4, 3).
Cunoaştem noi oare ce este pentru noi - bine, şi ce e spre dauna noastră? Evident că un răspuns afirmativ la această întrebare ar fi prea încrezător. Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre (Isaia 55, 8). Scopul creştinului este aflarea acestor gânduri, voia Domnului cu noi, dar nu impunerea propriilor dorinţe. Nu e suficient pentru rugăciune doar o încredere desăvârşită în îndeplinirea ei.
Cunoaşterea voii Domnului nu înseamnă şi prevedera viitorului. Mai degrabă e vorba despre faptul că ar trebui să devenim cu adevărat oameni ai Domnului şi să ne predâm într-atât în preasfânta voia sa, ca să acţionăm doar după această voie. Apostolul Pavel ne spune : Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. (Romani. 12, 2). Deci ca să cunoşti voia Domnului, trebuie să trăieşti nu aşa cum te îndeamnă lumea, dar cum ne-o cere Domnul. Trebuie să ne preschimbăm într-atât gândirea, aşa să ne întărim în Dumnezeu cu postul, rugăciunea, dragostea, milostenia faţă de aproapele, ca însăşi mintea noastră să devină una nouă – cea a lui Hristos. Atunci şi vom putea cere de la Dumnezeu doar ceea, ce e conform voii Sale.
Ce vrea de la noi Hristos? Poate nu în totalmente, poate nu în fiecare moment al vieţii noastre, dar totuşi la cele mai importante întrebări ne răpunde Sfânta Sciptură.
În Scriptură nu vom găsi indicaţii să mutăm munţii din loc. Doar nu însăşi Domnul a creat lumea, a sădit pădurile şi turnat mările. Oare Dumnezeu are nevoie ca prin intermediul nostru să schimbe munţii dintr-un loc în altul. Doar Dumnezeu şi singur poate face aceste minuni, dar o minune mult mai mare e faptul că Dumnezeu a ricat multitudinea păcatelor omenirii şi le-a înecat în apele Botezului. O minune şi mai mare e că Dumnezeu a mutat muntele dumnezeirii Sale din Cer şi l-a zidit în om. Iată adevăratele minuni, făcute după voia Domnului.
Puţini care pot spune despre sine că şi-au schimbat propria gândire şi au aflat voia Domnului, şi acum îi cer Domnului, doar ceea ce ar vrea şi Domnul pentru ei. Ce să facă atunci omul, care nu primeşte ceea ce cere de la Dumnezeu, dar cere de la Dumnezeu ceea ce după părerea sa este duhovnicesc şi folositor? Eu cer de la Dumnezeu sănătate pentru prietenul meu bolnav, dar el nicidecum nu se tămăduieşte şi eu mă pierd în încercarea de a înţelege voia Domnului...La sfinţii Părinţi vom găsi sfatul de a nu părăsi rugăciunea în acest caz. Chiar dacă eu greşesc în această dorinţă a mea, şi sănătatea este o otravă pentru sufletul prietenului meu şi nu există voia Domnului pentru tămăduirea sa – nu trebuie să abandonăm rugăciunea. Dacă omul îi cere Domnului ceea ce poate nu e şi după voia lui Dumnezeu, dar o cere nu pentru săturarea propriilor patimi, atunci Dumnezu poate nu-i va da ceea ce cere, dar neapărat ceea ce e necesar. Şi de aceasta nu putem să ne îndoim : Dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? (Matei 7, 11).
În Evanghelie întâlmâlnim relatarea despre o situaţie când rugămintea nu este mult timp îndeplinită. Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând (Luca 18, 2–8).
Dumnezeu întârzie să ne îndeplinească rugăciunile. În această relatare el nu ne explică şi de ce, dar ne promite că toate vor fi îndeplinite. Aş crede că parţial Dumnezeu nu ne îndeplineşte rugămintea imdiat dându-ne şi nouă timp pentru a medita la ea. E uşor să ceri ceva înălţător, chiar şi singur nu prea conştientizând în adâncul inimii, că ai avea nevoie neapărat de îndeplinirea acestei rugăminţi.
Filmul lui Andrei Tarkovskii „Stalker” conţine un episod caracteristic. Relatând despre o odaie magică, unde se îndeplineşte orice dorinţă. Unul din vizitatorii acestei odăi cere ca fratele său bolnav să fie vindecat – o dorinţă frumoasă şi demnă. Fratele aşa şi nu a primit vindecarea mult dorită, dar eroul nostru întorcându-se acasă a devenit ca printr-o minune foarte bogat. Odaia ea îndeplinit nu de parcă cererea cu care se adresaze, dar pe cea mai tainică, dar şi mult mai dorită. Eroul nostru nu a rezitat isptei şi şi-a pus capăt zilelor.
Întârzierea în îndeplinirea rugăminţilor noastre ne ajută să conştientizăm şi să înţelegem dorinţele noastre. Doar o rugăminte pe care o înălţăm zilnic, fără a ne dezice şi a abandona, poate fi una a inimii nostre. Şi numai ea poate şi fi apreciată şi înţeleasă de noi. E binevenită cererea mea? Îmi e cu adevărat de folos ceea ce îmi doresc atât de mult? Oare inima mea tinde spre această îndeplinire?
Întrebarea despre credinţa nostră merită nu mai puţină atenţie. Doar şi credinţa care face minuni, nu se dă o dată şi pentru totdeauna. Să ne reamintim încă un episod din Biblie. Trimţând Apostolii la slujire, Hristos le-a dat puterea de-a izgoni demonii din oameni. Ucenicii s-au întors cu bucurie exclamând : Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. (Luca 10, 17). Dar mai apoi citim despre faptul că nu au putut scoate demonul din băiat, la rugămintea tatălui său. Şi cel mai important motiv al acestui eşec e necredinţa lor.
Apare întrebarea: cum puteau Apostolii să nu creadă în puterea lor asupra demonilor, dacă au întrebuinţat-o nu o singură dată şi s-au convins de puterea ei? Ei aveau nu doar credinţă, ci deja cunoaştere adeverită prin fapte a puterii lor asupra duhurilor necurate.
Probabil, credinţa-cunoştere nu e în stare de a face minuni: şi demonii cred şi se cutremură (Iacov. 2, 19). Atunci de care credinţă s-au lipsit apostolii?
De ce se întâmplă aşa ? Oare Mântuitorul ne-a minţit? Sau nu dăm dovadă de credinţă adevărată?
O regulă pentru lectura Sfintei Scripturi este ca fragmentele neclare sau care ar putea fi divers înţelese să fie tâlcuite în contextul întregii Scripturi. Dacă este greu de înţeles de ce nu se îndeplinesc toate rugăciunile noastre, ar fi cazul să ne aducem aminte de cuvintele Apostolului Iacov : Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. (Iacov. 4, 3).
Cunoaştem noi oare ce este pentru noi - bine, şi ce e spre dauna noastră? Evident că un răspuns afirmativ la această întrebare ar fi prea încrezător. Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre (Isaia 55, 8). Scopul creştinului este aflarea acestor gânduri, voia Domnului cu noi, dar nu impunerea propriilor dorinţe. Nu e suficient pentru rugăciune doar o încredere desăvârşită în îndeplinirea ei.
Cunoaşterea voii Domnului nu înseamnă şi prevedera viitorului. Mai degrabă e vorba despre faptul că ar trebui să devenim cu adevărat oameni ai Domnului şi să ne predâm într-atât în preasfânta voia sa, ca să acţionăm doar după această voie. Apostolul Pavel ne spune : Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. (Romani. 12, 2). Deci ca să cunoşti voia Domnului, trebuie să trăieşti nu aşa cum te îndeamnă lumea, dar cum ne-o cere Domnul. Trebuie să ne preschimbăm într-atât gândirea, aşa să ne întărim în Dumnezeu cu postul, rugăciunea, dragostea, milostenia faţă de aproapele, ca însăşi mintea noastră să devină una nouă – cea a lui Hristos. Atunci şi vom putea cere de la Dumnezeu doar ceea, ce e conform voii Sale.
Ce vrea de la noi Hristos? Poate nu în totalmente, poate nu în fiecare moment al vieţii noastre, dar totuşi la cele mai importante întrebări ne răpunde Sfânta Sciptură.
În Scriptură nu vom găsi indicaţii să mutăm munţii din loc. Doar nu însăşi Domnul a creat lumea, a sădit pădurile şi turnat mările. Oare Dumnezeu are nevoie ca prin intermediul nostru să schimbe munţii dintr-un loc în altul. Doar Dumnezeu şi singur poate face aceste minuni, dar o minune mult mai mare e faptul că Dumnezeu a ricat multitudinea păcatelor omenirii şi le-a înecat în apele Botezului. O minune şi mai mare e că Dumnezeu a mutat muntele dumnezeirii Sale din Cer şi l-a zidit în om. Iată adevăratele minuni, făcute după voia Domnului.
Puţini care pot spune despre sine că şi-au schimbat propria gândire şi au aflat voia Domnului, şi acum îi cer Domnului, doar ceea ce ar vrea şi Domnul pentru ei. Ce să facă atunci omul, care nu primeşte ceea ce cere de la Dumnezeu, dar cere de la Dumnezeu ceea ce după părerea sa este duhovnicesc şi folositor? Eu cer de la Dumnezeu sănătate pentru prietenul meu bolnav, dar el nicidecum nu se tămăduieşte şi eu mă pierd în încercarea de a înţelege voia Domnului...La sfinţii Părinţi vom găsi sfatul de a nu părăsi rugăciunea în acest caz. Chiar dacă eu greşesc în această dorinţă a mea, şi sănătatea este o otravă pentru sufletul prietenului meu şi nu există voia Domnului pentru tămăduirea sa – nu trebuie să abandonăm rugăciunea. Dacă omul îi cere Domnului ceea ce poate nu e şi după voia lui Dumnezeu, dar o cere nu pentru săturarea propriilor patimi, atunci Dumnezu poate nu-i va da ceea ce cere, dar neapărat ceea ce e necesar. Şi de aceasta nu putem să ne îndoim : Dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? (Matei 7, 11).
În Evanghelie întâlmâlnim relatarea despre o situaţie când rugămintea nu este mult timp îndeplinită. Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând (Luca 18, 2–8).
Dumnezeu întârzie să ne îndeplinească rugăciunile. În această relatare el nu ne explică şi de ce, dar ne promite că toate vor fi îndeplinite. Aş crede că parţial Dumnezeu nu ne îndeplineşte rugămintea imdiat dându-ne şi nouă timp pentru a medita la ea. E uşor să ceri ceva înălţător, chiar şi singur nu prea conştientizând în adâncul inimii, că ai avea nevoie neapărat de îndeplinirea acestei rugăminţi.
Filmul lui Andrei Tarkovskii „Stalker” conţine un episod caracteristic. Relatând despre o odaie magică, unde se îndeplineşte orice dorinţă. Unul din vizitatorii acestei odăi cere ca fratele său bolnav să fie vindecat – o dorinţă frumoasă şi demnă. Fratele aşa şi nu a primit vindecarea mult dorită, dar eroul nostru întorcându-se acasă a devenit ca printr-o minune foarte bogat. Odaia ea îndeplinit nu de parcă cererea cu care se adresaze, dar pe cea mai tainică, dar şi mult mai dorită. Eroul nostru nu a rezitat isptei şi şi-a pus capăt zilelor.
Întârzierea în îndeplinirea rugăminţilor noastre ne ajută să conştientizăm şi să înţelegem dorinţele noastre. Doar o rugăminte pe care o înălţăm zilnic, fără a ne dezice şi a abandona, poate fi una a inimii nostre. Şi numai ea poate şi fi apreciată şi înţeleasă de noi. E binevenită cererea mea? Îmi e cu adevărat de folos ceea ce îmi doresc atât de mult? Oare inima mea tinde spre această îndeplinire?
Întrebarea despre credinţa nostră merită nu mai puţină atenţie. Doar şi credinţa care face minuni, nu se dă o dată şi pentru totdeauna. Să ne reamintim încă un episod din Biblie. Trimţând Apostolii la slujire, Hristos le-a dat puterea de-a izgoni demonii din oameni. Ucenicii s-au întors cu bucurie exclamând : Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. (Luca 10, 17). Dar mai apoi citim despre faptul că nu au putut scoate demonul din băiat, la rugămintea tatălui său. Şi cel mai important motiv al acestui eşec e necredinţa lor.
Apare întrebarea: cum puteau Apostolii să nu creadă în puterea lor asupra demonilor, dacă au întrebuinţat-o nu o singură dată şi s-au convins de puterea ei? Ei aveau nu doar credinţă, ci deja cunoaştere adeverită prin fapte a puterii lor asupra duhurilor necurate.
Probabil, credinţa-cunoştere nu e în stare de a face minuni: şi demonii cred şi se cutremură (Iacov. 2, 19). Atunci de care credinţă s-au lipsit apostolii?
Aş crede că e vorba despre încrederea în Dumnezeu, despre predarea totală în mâinile lui Dumnezeu. Despre o aşa o credinţă, când omul devine un tot întreg cu voia Domnului şi un transmiţător al ei în lume. Credinţa - e un dar minunat de la Dumnezeu, dar acest dar omul trebuie să-l păstreze şi dezvolte. Nu poate omul doar să-l primească pe Dumnezeu, să-L accepte ca pe Mântuitorul său — şi din acest moment să fie mântuit, indiferent de eforturile sale.
Pentru o aşa credinţă trebuie de luptat, aşa o credinţă trebuie aprinsă în sine, altfel se poate transforma într-o credinţă-cunoaştere, dar fără de putere: ştiu că Dumnezeu există, ştiu că Dumnezeu s-a răstignit pentru noi pe cruce, dar nu am încredere în Dumnezeu, şi Dumnezeu nu acţionează-n viaţa mea.
Dar cum să ne înflăcărăm credinţa? Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea, că dacă sufletul este rece, trebuie mişcat şi el se va încălzi. Să-l mişti înseamnă — să meditezi la Dumnezeu, să citeşti cuvântul viu al său, să te rogi Lui, să faci bine aproapelui, să te lupţi cu patimile.
Rugăciunea e o temă nelimitată. În Biserica noastră e acumulată o experienţa extrem de mare a comunicării cu Dumnezeu, dar cel mai bun Învăţător al rugăciunii e însuşi Mântuitorul. Păşind cu încredere pe calea comunicării personale cu Dumnezeu şi înăintând pe acestă cale, omul găseşte răspunsul la toate întrebările sale în rugăciune.
Pentru o aşa credinţă trebuie de luptat, aşa o credinţă trebuie aprinsă în sine, altfel se poate transforma într-o credinţă-cunoaştere, dar fără de putere: ştiu că Dumnezeu există, ştiu că Dumnezeu s-a răstignit pentru noi pe cruce, dar nu am încredere în Dumnezeu, şi Dumnezeu nu acţionează-n viaţa mea.
Dar cum să ne înflăcărăm credinţa? Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea, că dacă sufletul este rece, trebuie mişcat şi el se va încălzi. Să-l mişti înseamnă — să meditezi la Dumnezeu, să citeşti cuvântul viu al său, să te rogi Lui, să faci bine aproapelui, să te lupţi cu patimile.
Rugăciunea e o temă nelimitată. În Biserica noastră e acumulată o experienţa extrem de mare a comunicării cu Dumnezeu, dar cel mai bun Învăţător al rugăciunii e însuşi Mântuitorul. Păşind cu încredere pe calea comunicării personale cu Dumnezeu şi înăintând pe acestă cale, omul găseşte răspunsul la toate întrebările sale în rugăciune.
Am intrat intamplator pe acest blog si ma bucur ca am facut-o pentru ca am gasit articole interesante. Situatia mea e urmatoarea: am foarte nevoie de un serviciu si, pe masura ce trece timpul, devin tot mai deznadajduita si imi agravez problemele de sanatate pe care le am. Dumnezeu a intervenit in mod minunat de cateva ori in viata mea, asa ca-I cunosc puterea si ma rog mereu sa ma ajute si de aceasta data. Dar ajutorul nu mai vine, tocmai acum cand am cea mai mare nevoie. Suferim si eu si familia mea si nu vad rostul, de ce nu imi mai da o sansa; oare si-a intors fata de la mine si ma lasa sa ma prapadesc? Stiu ca judecata mea e limitata si nu se compara cu a Lui dar nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva m-a lasat asa, in voia circumstantelor. Am facut tot felul de promisiuni pe care stiu sigur ca o sa le indeplinesc pentru ca experienta aceasta m-a marcat profund (o zi pe saptamana dedicata exclusiv ajutorarii altor persoane, renuntarea la cat mai multe din pacatele pe care le tot spun la spovedanie si alte promisiuni care implica o schimbare radicala de viata si mod de gandire).Cum poate fi un serviciu rau in viata mea si cum ma ajuta aceasta situatie de criza, care ma omoara incet incet. Nu stiu ce mi-a mai ramas de facut in plan spiritual. Decat sa continui cu rugaciunea si sa sper ca, desi am gresit foarte mult sunt iertata prin jertfa Domnului Hristos si voi primi singurul lucru pe care-l mai cer si singurul lucru pe care-l voi cere pentru mine pana la sfarsitul vietii mele(sa am un venit modest din care sa pot trai) pana cand nu va fi prea tarziu. Nu vreau sa cersesc sau sa traiesc pe banii altcuiva. Si cred ca nici Domnul nu vrea asta.
RăspundețiȘtergere