Nu judecaţi

Cuvintele despre cum am putea evita Judecata de Apoi, le cunosc chiar şi acei pentru care lectura Evangheliei nu este o ocupaţie importantă din viaţă. „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Sau aceleaşi – „Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.” Sensul celor de a doua este echivalent cu sensul primelor cuvinte. Căci dacă am abandona asprimiea în judecarea păcatelor aproapelui, atunci ne putem aştepta la milă şi pentru tine de la Dumnezeu.

 

Simplitatea Evangheliei nu aduce cu sine şi o mai puţină profunzime şi adâncime. În primul rând, noi nu avem dreptul să confundăm binele cu răul şi din frica de a cădea în judecată să abandonăm aprecierile morale. Fără înţelegerea care e „bine” şi care e „răul” viaţa omului în genere nu prea e posibilă. Ca după cuvântul psalmistului să te fereşte de rău şi să faci bine (Psalmi. 33, 13). E necesară o simţire morală şi o experienţă, şi o posibilitate de a judeca adecavta. «Nu judeca» nicidecum nu ar însemna «nu mai gândi» sau «nu mai fă dilimitare între bine şi rău».

Omul, Care Unicul nu a fost întinat de păcat, a fost Omul Iisus Hristos. (1 Timotei. 2, 5). În învăţătura sa nu au existat făţărnicie, sau dorinţa de fi pe placul oamenilor. Chiar şi duşmanii spunea despre El : Ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. (Matei 22, 16). Hristos, în aşa mod, mai mult ca oricine avea dreptul la o atitudine aspră faţă de păcătoşi. Dar anume El era acel care spunea : Nu te osândesc nici Eu (Ioan 8, 11), — şi minuata Sa rugăciune pentru răstignitori care a fost rostită de El pe cruce.

Să ne învăţăm să nu judecăm ne putem învăţa doar de la Hristos. Dacă vom învăţa acest lucru atunci cu adevărat vom îndeplini şi îndemnul Apostolului Pavel Ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. (Filipeni 2, 5). În aceste simţuri trebuie să se unească dragostea faţă de omul care a căzut în păcat şi înţelegera că nu trebuie confundat păcatul cu omul căzut în el. Omul nu este cel care a inventat păcatul, dar jertfa sa. Păcatul l-a mutilat, l-a desfigurat pe plan spiritual pe om, dar nu a distrus chipul şi asemănarea dumnezeiască. Aşa în priveşte hristoa pe om. Dacă ne dorim să învăţăm nejudecarea aproapelui, va trebui să învăţăm aceste lucruri. Dacă mintea nu are obişnuinţa să reacţionzeze prin judecată la cele ce se întâmplă în jur, atunci gândul despre Dumnezeu e mereu prezent în el.

Îndeplinirea poruncii „nu judeca” nu înseamnă finisarea procesului de gândire şi cunoaştere. Ba din contra e chiar culmea acestui proces. De ajutor ne este şi conştientizarea propriilor păcate, ofatatul adând despre care oricâmd e binevenit. Ne va ajuta foarte mult şi înţelegerea că Cunoscătorul inimilor noastre şi Regele lumii, unicul poate să judece cu adevărat omul. El cunoaşte cine a putut să se schimbe şi nu s-a schimbat, şi cine nu devine mai bun fiindcă nu poate. El cunoaşte şi viclenia diavolului şi slăbiciunea omului, şi circumstanţele în care se desfăşoară evenimentele, şi încă multe de ce depinde judecata adevărată şi care sunt ascunse de ochii omeneşti.

Rar se vorbeşte despre faptul că o judecată indirectă poate fi şi lauda. Puteţi înflăcărat să vorbiţi despre un preot, medic cunoscut, dar printre rândurile acestei cuvântări se vor desluşi cuvintele de judecată la adresa altori medeci, preoţi. Aceasta poate suna îm felul următor: uite acesta— da, e un om mare, iar celălalat — un nimic faţă de el. Aceste cuvinte pot şi să nu fie spuse, dar se subânţeleg, şi reiese că porunca despre nejudecare e ,ult mai complicată şi prevede şi faptul că şi în lauda noastră ar trebui să fim atenţi şi precauţi.
De un ajutor imens pentru neagonisirea păcatelor este „fugirea” de bârfe. E suficient să nu te implici în lucruri în care nu e necesară şi participarea ta, să elimini dorinţa de a afla careva amănunte din viaţa altor persoane, cum focul mistuitor al judecăţii va rămânea fără lemne necesare pentru arderea sa şi va începe să se stingă.

Aşa am format un portret al omului căruia Hristos la moarte nu-i va spune nimic judecător, şi indicându-i la porţile Raiului îi va zice „Intră”. E un om lisit de curioziatea inutilă, ce prevedea aflarea amănuntelor din viaţa altora. Pentru ascultarea tainelor străine el nu a avut urechi, şi pentru dicutarea păcatelor străine limba sa nu a fost creată. Păcatele sale le-a ţinut minte. Cuvintele lui David despre „păcatul meu înaintea mea este pururea” nu au fost doar cuvinte. Când pe cântarul gândurilor sale erau puse păcatele oamenilor, imediat de cealaltă parte a balanţei punea înţelegerea milostivirii Domnului şi răscumpărarea prin Sânge a Noului Testament.

El s-a învăţat în legea Domnului ziua şi noaptea, deşi nimic în el nu-l inica ca pe un ascet, ba din contra oamneilor li si părea că e un leneş sau unul „nici cald, nici rece”. Dar şi a fost un om cu puţine fapte bune, care nu-i ămbrăca pe cei goi, nu dormea pe podele, nu a postit cu râvna necesară şi nici să se roage nu a ştiut. Toate puterile sale au mers pentru înfruntarea inimii sale netrebnice, care-şo dorea să fure de la Dumnezeu dreptul de a-i eticheta pe toţi cei din jur. Aceste lucruri nu şi le-a permis. Cât de grea a fost lupta sa, noi cei ce mereu ne judecăm aproapele nu avem de unde şti. Dar Hristos, care a zis că nu-l va judeca pe cel ce nu judecă şi fără Judecată îi va spune acestui om : “Intră”, — şi-i va indica porţile de aur către veşnicie.

Traducere Natalia Lozan

Articol apărut în original pe siteul
www.pravoslavie.ru