Este straniu, că fiecare ar vrea să moştenească Împărăţia Cerurilor, dar nu vrea să facă mai nimic, pentru a o merita...

 

Este straniu, că lăsând o bancnotă de 100 de lei în Biserică - ne pare atât de mult, și atât de puţin, atunci când o lăsăm la piață.

Este straniu că o oră petrecută în rugăciune şi convorbire cu Dumnezeu, ne pare atât de lungă, iar o oră petrecută în faţa televizorului, atât de scurtă.

Este straniu câ citind o rugăciune, noi abea reuşim să ne adunăm gândurile, în timp ce în conversație cu un prieten, pentru noi asta nu reprezintă nici o dificultate.

Este straniu câtă bucurie poate provoca în inimile unora, timpul suplimentar într-un meci de fotbal şi nemulţumire – o predică care durează mai mult ca deobicei.

Este straniu, că nouă ne este foarte greu să ne impunem zilnic la citirea măcar a unui capitol din Scriptură, şi cu câtă uşurinţă parcurgem cele 100, a unui roman îndrăgit.

Este ciudat că în sălile de concert oamenii vor să stea în primile rânduri, iar n biserică preferă ultimile.

Este straniu cât de greu ni se dă memorarea unei rugăciuni, şi cu câtă uşurinţă reţinem şi relatăm zvonurile.

Este straniu cu câtă uşurinţă credem în cele scrise în ziar, şi cât de greu credem în Cuvântul lui Dumnezeu.

Este straniu, că fiecare ar vrea să moştenească împărăţia cerurilor, dar nu vrea să facă mai nimic, pentru a o merita...

Este straniu că mulţi dintre noi reuşesc de minune să cumuleze două funcţii: cea de judecător şi de avocat. Când e vorba de păcatele străine – eşti judecător, iar când de cele ale tale – avocat.

Este stranu că citind aceste rânduri, mulţi dintre noi vor considera că sunt actuale pentru alţii, şi nu se referă la propria persoană.